Patru poezii

Read the Romanian translation by Mariana Piroteală of the poems ‘Pliegues’, ‘Ese armario…’, ‘Esta guerra que no termina.’, and ‘Fábula’, originally written in Spanish by poet Maria Lorente Becerra.

Becerra looks at the precarious space between the dream and the real, between ‘the creases of a light that opens and shuts.’

You don’t know Romanian? Don’t worry, we’ve got you covered. We have more:

• Vier gedichten – Dutch translation by Hanne Craye
• Quatro poemas – Brazilian Portuguese by Juan Manuel Terenzi
• Quatre poemes – Catalan translation by Helena Fornells Nadal
• Quatre poèmes – French translation by Angelina Raffalli
• Quattro poesie – Italian translation by Lorena Aristide and Francesca Greco

To read the original in Spanish, head to our shop and get your Issue Zero of LONGITŪDINĒS for free (or support us with a small donation).

Falduri

Niciodată nu mi-am înţeles pe deplin corpul

era un roi de fabule cu rădăcini ce se întindeau

în dealuri goale aidoma cerului și tunetului

un delir visat de cei ce trebuiausă mă viseze. Eu viețuiesc acolo, în

muzică, în faldurile unei lumini ce se deschide și se închide.

Acest dulap…

A primit cenușa tatălui lui.
A primit-o când el încă trăia.
A fost, mai degrabă, un avans,
un avertisment.
Omul care i-a înmânat-o
i-a spus că probabil de la iubire i se trăgea,
căci cutia aceasta era grea.
În altă vreme murea în plin câmp
ferit de soare
și florile se ițeau
ca niște lumini îndepărtate
când presimțeau alt trup
în pântecele lor.

Totul s-a petrecut într-un dulap de doi metri,
un dulap vechi,
ușor,
fără substanță.

Și-a înfipt un pumnal
în piept.

Timpul a explodat pe blugi,
pe albumele de familie,
pe promisiunile respectate.

Străzile din Cali
s-au umplut de băltoace de sânge.
Copiii au sărit veseli 
în aceste mlaștini,
fără să întrebe de ce
era apa roșie și îngroșată.
Pe cer nu au răsunat trompetele
nu s-au adunat îngerii
poliția
și nici vecinii
un țipăt a strâns casa
într-o îmbrățișare sufocantă.

Și-a înfipt un pumnal în piept
și moartea lui a trecut neobservată.

Mama i-a auzit tânguiala
a crezut că era câinele.
A urcat în cameră
s-a uitat la dulap
la ușa încuiată
de două ori.
Sângele i-a împroșcat
rochia albă.
Și ușa aceasta
a rămas încuiată 33 de zile.
Timp suficient
ca toată casa
să se îmbibe de flori.

Războiul acesta care nu se mai sfârșește

Se risipesc și cad sunt doar o prăpastie cu miracole ce lovesc în
ferestre ziua nu e tristă pentru că este întunecoasă știm deja secretele le dezgolim
în fiecare dimineață prin gesturi meticuloase știm că un ou nu este ou și nici
măcar o viață ce nu va mai fi, ci infinita posibilitate de a te juca cu moartea sau cu
epifania. Am deschis frigiderul. Și ușa aceasta ar putea fi locuită de un
lichen ce strălucește, o iesle nemărginită de Crăciun și o fată care reinventează mitologia.
Tot ceea ce devine cotidian ne ignoră. am reușit să găsesc un ou să-l fierb. Apa
a împresurat casa și, deodată, un răpăit de mitralieră a sfâșiat strada. Nu am
vrut să-l sparg. Mama avea obiceiul să facă ouă fierte tari. Le spunea lunișoare și
aștri pe care îi păstrăm în cămară ca să ne simțim mai aproape de cer. După aceea,
le crăpa de parcă ar fi desfăcut o floare. Trebuia doar să le mănânci să crezi că era aievea.
Mie mi-a fost teamă, poate din cauza mitralierelor, a morților posibile, nu știu.
Vreme de trei nopți nu am pus geană pe geană și glonțul a spart oul. Înăuntru nu era nimic.
Important este să-mi amintesc în continuare că sunt de o fericire nemărginită.

Fabulă

Am să fiu sinceră și am să vă spun un secret,
Dar vă rog să nu spuneți nimănui.
Am făurit cu mâinile mele un fluture de hârtie
Și și-a luat zborul.